Când se termină ceea ce trebuie să se termine? Adică fitilul lumânării
se termină şi stinge flacăra ce luminează noaptea unui scriitor,
lăsându-l într-o negură de neputinţă fizică…. apa dintr-o ploaie se
termină şi lasă pământul însetat…. ziua de azi se termină şi ne lasă un
gust din ţărâna zilei de ieri… iubirea se termină şi devine respect sau
ţigăneală… un surâs se termină şi mai rămân doar riduri frumoase…
plânsul se termină atunci când se iveşte curcubeul sau când te învăluie
negura… totul se termină, sau aproape totul, aşa că nu îţi face griji…
nimeni nu e de neînlocuit…. nici chiar eu, nici chiar tu, nici chiar
imensa lume…. nu îţi face griji, clipeşte doar şi timpul va fi trecut
iar tu te vei scălda în libertate…
Nu vreau să ajungi o persoană care colecţionează urme de paşi…
colecţionează vibraţii, pictează-ti tabloul lumii tale, cântă cântecul
muzei tale… râzi… ţi-am spus de fata care colecţionase urme de paşi…
“Daca ar fi existat un negustor care să cumpere urme de paşi, ea,
ar fi fost bogată…căci avea mii. Trecuseră mii de persoane prin viaţa
ei şi toate, după ce zăboviseră un ceas, o lună, un an, au plecat şi nu
au mai privit înapoi….ar fi putut să se ducă la uşa lor şi să le
înapoieze urmele de paşi pe care şi le lăsaseră în viaţa ei fără nicio
jenă… dar nu va face asta.. pentru că e prea demnă şi ştie că răul nu
se învinge cu rău ci se îneacă într-o mare de bunătate… nu era sigură
că asta este alegerea cea mai bună, nu era sigură că la final nu va sta
în mijlocul unui cerc de oameni care râd, iar ea va umple pumn după pumn
cu lacrimi grele… dar îşi alungă gândul ăsta de fiecare dată.. îl
trimitea în pustiu..” ştii că deşi se credea puternică, nu a avut
curajul să plece ca o pasăre spre necunoscut… ci a rămas în loc…. ştii
că a implorat…
“ Frumoasă lună plină te rog, făureşte un trup… un lăcaş pentru
un suflet rătăcitor… te rog fă-l pentru mine.. pentru nefericita de
mine. Şi luna picură arginţii, picură în mare, şi din spuma mării se
naşte trupul… un trup de alge şi scoici albastre, cu ochii din stele de
mare şi buze din meduze…. era hidos.. dar fetei nu-i păsa, ea aştepta în
fiecare zi să vadă ce suflet îşi va găsi lăcaş în trupul acela.” Ştii sfârşitul… s-a stins aşteptând…. nu te stinge la fel….
Nu te învârti în cercul format de invidioasele clipe, invidioase pe
tine că poţi să le domini, trebuie să le modelezi… rupe lanţul ce te
ţine ancorată, suflă norul ce acoperă cerul, fi mai mult decât aş putea
să îmi imaginez eu vreodată, sau tu… străluceşte mai tare ca lumina, fi
mai vijelioasă decât furtuna şi mai calmă decât zâmbetul unei bătrânele
care îşi vede nepoţii… gustă din toate fructele lumii,chiar şi din cele
interzise, doar aşa vei putea să vezi… Şi dacă forţele cosmice îţi vor
fi împotrivă şi dacă toate relele din lume vor unelti împotriva ta.. să
ştii că am să te ascult şi am să te ajut mereu, pentru că tu faci parte
din clipa mea..