Înţeleg foarte puţin acea categorie, respectată unanim, a femeilor care ar ‘îmbătrâni frumos’. O asemenea categorie e poate rară, admit; şi mai sigur s-ar putea să fie, însă, că ea nu există defel. Ceva ‘frumos’ în sensul unei estetici plastice, decorative există desigur într-un chip ridat de femeie. Pictorii, fotografii caută, cum se ştie, feţele brăzdate, corpurile prăbuşite, pentru efectul de real, sunt specialişti în ruine. Dar nu e nimic atrăgător în riduri, în taliile lăsate, în corpurile decrepite. Cu părere de rău, înduioşarea de carnea căzută, exaltarea tâmpă a bătrâneţii, a iubirii de cuplu perene – care ar spori odată cu anii – are ceva cu totul grotesc, o dimensiune fie senilă, fie sadică, profund inautentică. Cred că nu avem de ales; trebuie să rămânem, şi aici, în datele realului şi ale veracităţii. O femeie îmbătrânită e un spectacol omeneşte îngrozitor; nimic de adăugat.