Inca nu a definit nimeni, intr-un limbaj accesibil si pentru cei care n-au experimentat-o niciodata, plictiseala. Unii numesc plictiseala nu altceva decat starea de lehamite, pentru altii e vorba de o confuza indispozitie si mai sunt cei care confunda plictiseala cu starea de lehamite. Insa plictiseala intra si ea in manifestarile oboselii, indispozitiei, lehamitei, intra in compozitia lor asa cum apa contine hidrogen si oxigen. Le include, fara sa semene cu ele.
Iata ce simt eu in calma frumusete a acestei sei care se stinge, imperisabila. Privesc cerul limpede si profund, pe care diverse lucruri rozalii si vagi, semanand cu umbra norilor se perinda. Imi cobor privirea spre lac, in apele caruia, infiorate de un usor freamat, pare sa se oglindeasca un albastru venit dintr-un cer de poveste, un albastru profund, hipnotizant. Si cerul si lacul par a contine o plictiseala materiala proprie, care, prin ochii fiintelor confera liniste si pace. Prin ochi, dar si prin toate simturile.
Sunt unele momente in care convietuim cu plictiseala care devina ca o alta persoana in interiorul nostru. Depinde de noi daca o lasam sa devina un monstru sau oportunitate de a ne lasa inspirati de evenimentele din jur.
In seara asta am dat peste un scurt metraj care mi-a adus zambete largi, “Plictis si inspiratie”, a regizorului basarabean Igor Cobilianski, care m-a inspirat sa scriu depre plictiseala. :) Recomand cu caldura!
Iata ce simt eu in calma frumusete a acestei sei care se stinge, imperisabila. Privesc cerul limpede si profund, pe care diverse lucruri rozalii si vagi, semanand cu umbra norilor se perinda. Imi cobor privirea spre lac, in apele caruia, infiorate de un usor freamat, pare sa se oglindeasca un albastru venit dintr-un cer de poveste, un albastru profund, hipnotizant. Si cerul si lacul par a contine o plictiseala materiala proprie, care, prin ochii fiintelor confera liniste si pace. Prin ochi, dar si prin toate simturile.
Sunt unele momente in care convietuim cu plictiseala care devina ca o alta persoana in interiorul nostru. Depinde de noi daca o lasam sa devina un monstru sau oportunitate de a ne lasa inspirati de evenimentele din jur.
In seara asta am dat peste un scurt metraj care mi-a adus zambete largi, “Plictis si inspiratie”, a regizorului basarabean Igor Cobilianski, care m-a inspirat sa scriu depre plictiseala. :) Recomand cu caldura!