Intr-o seara, tirziu, aproape de miezul noptii, ma intorceam spre casa intr-o masina de ocazie, care oprise, cu chiu cu vai, la semnele mele disperate. La ora aceea tirzie nu mai trecea nici un autobuz pina dimineata, astfel ca singura mea solutie era sa incerc la „ ia-ma, nene !”. Soferul oprise nu pentru ca ar fi fost un bun samaritean ( nici vorba !), ci pentru ca ma recunoscuse (era, de fapt, un consatean de-al meu), dovada ca inhatase suta fara sa clipeasca, multumindu-se doar sa mormaie ceva ininteligibil.
Pe la jumatatea drumului, in dreptul bisericii, motorul masinii se oprise subit din mers, refuzind sa mai porneasca cu toate straduintele si injuraturile consateanului meu.” S-a supraincalzit dracia dracului! spuse. Va trebui sa-i punem o galeata de apa in radiator! Noroc ca stiu o pompa pe aici! Ti-e frica sa mergi cu mine prin cimitir ?” Mi se facuse frica si sa merg cu dinsul, dar si sa ramin acolo, la portile cimitirului, asa ca m-am luat dupa el, evitind un raspuns direct la intrebare. Drumul, destul de lung, printre cruci, prin iarba inalta, pina la genunchi, nu fusese tocmai placut pentru gusturile si spaimele mele ( intorceam capul la fiecare pas avind senzatia ca ma urmareste cineva din urma! ), dar il parcursem ( numai eu stiu cum !) pina la pompa (si inapoi!), tinindu-ma aproape de consateanul meu, care nu avea nicio treaba.
Acesta umpluse bidonul cu apa, pornise indarat ( trecind peste morminte ca Voda prin loboda, urmat de mine, desigur!), desfacuse capacul de la radiator si turnase toata apa inauntru. Apoi daduse cheie si motorul pornise ca prin minune. „Hai, urca! imi spuse, turind motorul ( parca pentru a trezi toti mortii din cimitir! ). Dar d-ta cine esti ? intrebase mirat, privind inspre locul din stinga, spate, unde sedea o femeie de vreo treizeci de ani. „ Sint femeia din accidentul de ieri seara, care s-a petrecut ceva mai incolo! Am vazut masina stationata si am urcat!”. „ Hai, lasa poantele, rise soferul, femeia aceea a murit in drum spre spital!”.” Da, zise, de acolo vin pe jos, merg încontinuu de atunci, dar nimeni nu vrea sa opreasca!”.
Ma urcasem alaturi de coducatorul masinii si intorsesem capul ca sa vad minunea (femeia parea reala, acolo pe bancheta din spate!), lucru care ma daduse peste cap, simtindu-mi inima batind gata sa-mi sparga pieptul.” Si ce vrei de la noi? o intreba consateanul meu. Vrei sa te ducem undeva ?”.” Da, la Vasile Gradinaru, spuse femeia, sint fiica lui!”