M-am gandit mereu ca inspiratia este un izvor care nu seaca niciodata insa sincer, de vreo cativa ani, de cand scriu fara oprire, zeci - sute - mii de pagini, am inceput sa imi dau seama ca nu este chiar asa. Am avut mega pauze de inspiratie si ce-i drept si acum le cam am, penntru ca am inceput sa scriu despre inspiratie sau despre felul in care ma simt cand nu o am. Deci e clar. Si greu in acelasi timp, pentru ca iti cam dispare respectul fata de sine si pe langa asta nu te mai poti da mare cu valuile tale creative.
Totusi cand nu ai inspiratie ca sa scrii, poti sa scrii despre cum sa ai inspiratie si de unde sa o culegi. Este clar ca site-urile, blogurile si orice discutii pe net, forumurile si asa mai departe - sunt o sursa de inspiratie foarte buna insa nu tot timpul una originala. Se spune ca un scriitor bun vorbeste pagini intregi numai despre o culoare. Ei bine! Daca te consideri un scriitor bun, atunci ia un obiect sau un grup de obiecte din aceeasi familie si gandeste-te cum te-au impactat acele obiecte de-a lungul vietii, gandeste-te cum ti-au fost de folos. De exemplu - as scrie despre un furtun. Si nu unul oarecare. Desi incep cu un furtun!
Cand aveam vreo 8 ani, am spart o vaza, draga mamei mele. Parintii mei au fost mereu adeptii bataii si ai principiului: “eu te-am facut - eu te omor!” iar eu am fost personajul care le-a arata ca sfidarea face om din mine. Adica intr-un cuvant sau altul: nu-mi pasa de principiile lor. Si eram sfidatoare, de vreo cateva zeci de ori mai putin ca acum. Deci am crescut in grad. Si furtunul are si el un rol foarte importanta aici deoarece singura amintire pe care o am de la opt ani cu el - este una dureroasa. Facand doroboata cu pricina - m-am ascuns sub masa si mama cum nu ajungea la mine pentru ca avea burta cam mare, a luat furtunul de la maisna de spalat - clasica la acea vreme, un furtun detasabil si ma croia, pe unde apuca, doar - doar sa ma altoiasca - totul venind ca o pedeapsa menita sa ma invete minte.
Imi mai amintesc (asta era tot intr-o vara) ca am scos cu tata furtunul de udat in gradina. Stateam la parter la acea vreme si imi placea la nebunie sa ies in gradina.
Atunci am vazut pentru prima data in viata mea culorile apei. Imi amintesc ca era o zi senina, calda, iar de jur imprejurul gradinei noastre de la bloc era multa verdeata. Asa de fascinata am ramas ca din furtun ieseau culori dar exact acele culori ude pe care cei mai faimosi pictori sunt indvidiosi. Furtunul a devenit de atunci un obiect magic si nu unul tragic, deoarece nu mai arunca cu lovituri ci cu magie. Ce-i drept - era si de alt tip.
Iata ca am umplut cateva randuri bune doar cu un furtun. Deci inspiratia poate veni de oriunde, din durere - din magie - din surse inimaginabile. Chiar si o frunza te poate face sa umpli vreo 3 pagini, caci in definitiv, un scriitor bun nu face decat sa abereze si sa intretina vie scanteia nebuniei.