Multa vreme omul a cunoscut numai substanta. Toate organele de simt ii dovedeau omului ca substanta, in lume, exista cu adevarat si el chiar s-a hotarat sa reuneasca toate substantele atat de diverse, pamantesti si nepamantesti, cunoscute si necunoscute inca, intr-un singur cuvant, intr-o singura notiune materia. Omul si-a aruncat privirea prin telescop si parerea despre infinitatea lumii materiale i s-a reconfirmat, s-a aplecat asupra microscopului si s-a bucurat: acolo, in spatiul restrans, exista de asemenea materie.
Cu timpul oamenii au realizat ca toata aceasta imensa multime de aspecte ale materiei isi traieste viata interna proprie si participa la unele din cele mai diversificate miscari si relatii reciproce. Toate acestea materia le face cu ajutorul unei "substante" nevazute, neauzite, nepipaibile si care nici miros, nici gust nu are dar care se manifesta evident prin miscare, prin scaparari de lumina, sunete puternice, perceptia frigului si a caldurii, chiar a mirosului si gustului. Doar ne amintim cum miroase a proaspat dupa furtuna dezlantuita si bubuitoare si cat de dulce este strugurele ce a adunat in el razele soarelui. Acest ceva care umple de viata diferitele forme ale materiei si le pune intr-o relatie reciproca este insasi energia. si iata ca s-au intalnit materia si energia. Doua ipostaze intr-unul: Ynn si Yang existand in unitate si lupta a contrariilor. Oamenii de stiinta au si pecetluit acest fapt intr-o formula. Adica energia E este acelasi lucru cu materia m, iar c la patrat e o constanta in limitele viziunii savantilor: marimea vitezei luminii la patrat. Se dovedeste ca omul traieste intr-un spatiu material - energetic 'si el insusi este un astfel de spatiu.
Hipnotizati de cautatorii formelor dense, solide de energie - materie, oamenii s-au lansat intr-o cursa lunga dupa noile ei aspecte. Primul s-a tradat focul. El obtinea cu atata usurinta energie din orice materie ca speriati la inceput de caracterul lui neanfranat oamenii si-au asumat riscul prelucrarii lui si au izbutit. Focul desigur nu considera ca omenirea l-a infrant si cate odata isi manifesta pornirile necumpatate organizand pentru inchipuitii de oameni, ce s-au crezut invingatorii lui, spectacole tragi ce si absurde transformand in energie pura si trupurile lor, ale "invingatorilor".
Dupa care trosneste din nou romantic si placut la focul de surcele in camin sau munceste tensionat in furnale. incalzeste si fierbe, topeste.
Dar iata ca si omul a inceput sa trimita focul asupra semenilor sai folosindu-se de agresivitatea lui initiala, inchizand ochii asupra propriei sale agresivitati initiale. Dar, focul nu poate fi tinut in frau; agresivitatea naste agresivitate si deja cutreiera prin lume valurile de foc ale energiei eliberate. insa cat de firesc si logic incepe totul! Se vede dintr-o data ca in teritoriile vecine viata nu prea se desfasoara dupa cum trebuie: oamenii traiesc aiurea, cred in altceva, se folosesc de bogatiile naturii nechibzuit si in general bogatiile astea sunt repartizate in mod nedrept in lume. si iata ca a pornit prin lume acest animal de foc si nu-i de scos la capat cu el nici in lumea de afara, nici in sufletul omului.
Ah, si mult foc rau au stins oamenii astazi, ce multa energie de foc fierbinte, statea gata pregatita si i s-a dat drumul. si focului ce-i trebuie, traieste in libertate, se amuza de puterea lui transformand materia in energie. Arde zidirile omenesti si truda naturii, arde si omul insusi, scrum se fac trupurile, scrum se fac sufletele. Ce face focul? Distruge. El este crud? Ei da, este pur si simplu puternic astazi, iar asa neanfranat nu stie decat sa faca un singur lucru - sa distruga.
Cine i-a dat drumul hotarand sa se foloseasca de puterea lui? Omul insusi a facut-o. Acum focul nu se va linisti pana nu va curata spatiul intr-atat pana cand nu-i va mai ramane hrana pentru a-si alimenta agresivitatea. Apoi se va linisti, va pleca. Iar omul va trebui sa construiasca totul din nou. Anume din nou. Nu sa refaca lumea care a generat aceasta agresiune a focului, ci sa construiasca una noua. si va trebui inceputa constructia, cu binele, cu omul. Sa se arunce din sine, din suflet focul cruzimii si al iritarii, focul supararii si al irascibilitatii, al zgarceniei si al inselatoriei. il va ajuta pe om sa se schimbe flacaruia ce inca mai mocneste a credintei in puterile si posibilitatile sale si dorinta apriga de a trai intr-o lume noua, transfigurata, plina de altfel de energii, altfel de forte, altfel de relatii cu focul insusi?
Omul nou se va propti bine in pamant nu calcandu-l, ci iubindu-l. Pamantul ii va da atat din energia ei ascunsa cat ii va trebui pentru viata.
El nu va mai fi lacom si-si va sti masura. Pamantul, generos, ii va arata omului noii civilizatii surse de energie invizibile pentru noi cei de astazi. Deocamdata el nu ne permite sa ajungem pana la pretioasele lui taine. Deoarece actuala civilizatie a demonstrat prin toate generatiile ei anterioare inabilitatea de a se folosi pana si de ceea ce zace la suprafata pamantului. Prin tendinta desantata de acumulare, prin ingamfarea ce reiese din atitudinea dispretuitoare fata de lumea in care traieste, omul contemporan s-a certat cu pamantul. intr-unele locuri pamantul nu mai suporta prezenta omului alungandu-l pentru multi ani, provocand conditii energetice dure.